Bata este o comună în judeţul Arad, Banat, România. Are în componenţă 4 sate: Bata (reşedinţă), Bacău de Mijloc, Bulci şi Ţela.
Bata este o localitate în județul Arad, Banat, România. Comuna Bata se află situată în zona de contact a Podişului Lipovei cu lunca Mureşului, respectiv în culoarul Brănişca-Păuliş, având o suprafaţă de aproximativ 8500 ha. Satele ce alcătuiesc comuna sunt: Bata – sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 67 km faţă de municipiul Arad, Bacăul de Mijloc, Bulci şi Ţela. Localitatea Bata este atestată documentar din anul 1367, dar se pare că ea a luat fiinţă mai devreme, prin secolul al XIII-lea. Denumirea satului, după spusele bătrânilor, ar fi fost “Balta” sau “Batha”, cu timpul pierzând consoana “l” , apoi “Batta” sau “Batha” în ortografie maghiară. La început, satul era aşezat pe dealurile din împrejurimi,( Câmpul lui Ilie, Dealul Hotărel, Câmpul Bisericuţei, Câmpul Cioacăi, Dealul Viilor), deoarece pe vatra actuală a satului era o baltă mare. Pe măsura ce s-au retras apele în albia Mureşului, oamenii au coborât spre şes, cu gospodăriile lor, construindu-şi case noi şi lucrând pământul asezat natural.
Povestea numelui se trage de la locul mlăştinos, de baltă, din lunca mereu inundabilă a Mureşului, dovadă fiind “talpoanele” (fundaţiile) foarte înalte ale caselor vechi şi bălţile din preajma satului (Mureşul Mort, Balta Mare, Văduţ) care mai dăinuie şi astăzi.
In cimitirul de jos al satului, in anul 1758a fost consturita o biserica de lemn, de dimensiuni redusesi prevazuta deasupra pronaosului cu un turn clopotnita. Usile imparatesti au fost executate in 1766 de Eutimie Popovicidin Capalnas.La 1878 aici a fost construita o biserica de piarta cu hramul”Adormirea Maicii Domnului” sfintita in 1879 deepiscopul Ioan Metianu al Aradului. In 1890 biserica de lemna fost donata de familia lui Iosif Brafnariu din Bata credinciosilorsatului Monorostia de peste Mures. Actuala biserica afost construita din caramidaintre 1939-1947, dupa planurile arhitectului Silvestru Rafiroiusi are hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.
Drumul de interes local Arad – Bata face legatura comunei cu resedinta judetului, iar pe calea ferata la 6 km se afla statia Batuta.
In cadrul comunei exista un numar de 3 statii de autobuze, transportul cu mijlnaceauto asigurand legatura cu municipiul Arad si orasul Lipova.
In comuna Bata unde se intalnesc cele doua drumuri pornite de la Ususau,gasim cateva case deosebit de valoroase din punct de vedere etnografic.
Intre acestea, la nr. 274 se pastreaza o casa de lemn cu tinda, lucrata in intregime cu toporul, acoperita cu paie, asezate pe coarne; cladirile gospodaresti anexe suntde asemenea specifice timpului.
Tot la Bata, in portul popular femeiesc suntcaracteristice elementele: salba de bani pe cap, spacel cu”pui tabla” (flori mari), oprege, iar la barbate cojocul rosu.
De la Bata la Birchis,la mici distante unele de altele, se insira satele Tela, Bacaul de Mijloc, Ostrov si Virismort,a caror strada principala este axata de-a lungul soselei.
localitate Ţela, aparţine comunei Bata, este situată la 4 km distanţă pe ruta Bata – Săvârşin.
Este un vechi sat românesc despre a cărui istorie modernă s-a scris că a început către anul 1740, fiind întemeiat de nişte haiduci retraşi în adâncul dealurilor şi pădurilor, dar care au luptat împotriva atacurilor otomane.
Călugării franciscani de la Mănăstirea „Sf. Maria Radna” hotărăsc înfiinţarea unor parohii catolice pe Valea Mureşului. Astfel, satul Ţela devine în anul 1737 parohie catolică pentru toţi credincioşii împrăştiaţi de „pârjolul” turcesc în toată Valea Mureşului. Primul paroh, călugărul Csuros Joszef, a fost omorât de tâlhari la numai câteva zile după instalarea în această abaţie. Un alt paroh, Valovich Mihai, a vrut să zidească o biserică în Ţela şi a aflat de la locuitori că ar putea găsi materiale de construcţie în ruinele Mănăstirii din Bulci.
Este rechemat la Radna şi în locul său este trimis călugărul Berecky Hilarion, care mută sediul parohiei din satul Ţela în satul Bulci.
Satul vechi se întindea pe deal, în partea de sud de actualul loc. Pe vatra de acum se găseşte din anul 1800.
În cimitirul satului există o capelă ridicată de către Toma Găletariu, cel mai înstărit ţăran din Valea Mureşului, spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Povestea acestui „chiabur ” este uimitoare şi neobişnuită. Povestaşii spun că Toma, fecior tânăr şi frumos, dar cam sărac, a plecat de acasă, să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănăţean din Bolvaşniţa de Caransebeş. După un „atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timişoara, doi ofiţeri au venit într-o noapte la el acasă, în Ţela, lăsându-i două cufere militare în păstrare, „pricindu-i” să nu le deschidă până vin ei să le recupereze, că altfel va fi împuşcat. Toma Găletariu rabdă aproape un an, dar curiozitatea îl împinse într-o zi să vadă ce-o fi în cufere. Mare îi fusese mirarea când într-unul găsi muniţie şi arme militare, iar celălalt tirosit de galbeni cu capul împăratului Franţ Joszef. Le închisese cu grijă şi le mai ţinu îngropate încă un an în cimitir, dar nici atunci nu veni nimeni după ele. Îşi luă inima în dinţi şi hotărî să le folosească pentru sine. Cu galbenii îşi cumpără o trăsură pompoasă şi patru cai albi, întocmai ca Mocioni, baronul de la Bulci. Mai cumpără pământ, sute de jugăre şi animale de toate felurile, făurindu-şi o gospodărie boierească. Frumos era din naştere. Peste noapte deveni şi bogat. Aşa că îl bătu gândul către însurătoare. Dar cum gologan la gologan trage şi cum nu le poţi nimeri pe toate bune, alese o bogătană văduvă, mai bătrână cu mult ca el şi cu copii după ea. Aceasta „mâncă” ban cu ban de pe el, până se goli cufărul. Mai rămăseseră muniţia şi armele, o altă mică avere, pe care le vându haiducilor. Cu o parte din banii câştigaţi ridică o capelă în cimitirul satului, pe locul unde ascunsese cufărele cu comori. Plăti un pictor de la Lugoj să-i zugrăvească chipul pe unul din pereţii capelei, ca să rămână Toma Găletariu acolo pentru posteritate, c-aşa făceau bogătaşii vremii. Sfârşitul său se întrezări a fi cât se poate de tragic. Într-o noapte, nevasta şi fetele l-au ademenit să le spună unde ţine cufărul cu galbeni şi după ce aflară l-au omorât, turnându-i otravă în ulciorul cu vin din care se înfrupta spre a sărbători terminarea criptei. Văduva şi fetele se mutară din Ţela, îndată după înmormântare pierzându-li-se urma prin satele bănăţene. Peste ani, averea lui Toma Găletariu intră în posesia fratelui mai mic şi a familiei lui. Aceasta o gospodări cu chibzuinţă, vânzând câte o bucată de pământ numai când trebuia să meargă fiecare copil la şcolile cele înalte, devenind profesori, avocaţi, ingineri. Astfel, urmaşi preschimbară vrajba comorii coborâte peste noapte în casa lui Toma Găletariu în demnitate şi propăşire. Cu căciula brumărie pe-o sprânceană, cu faţa rumenă şi mustaţa neagră, în straie bănăţene, aievea cu chipul lui Iancu, craiul Munţilor Apuseni, Toma Găletariu ne priveşte semeţ din cripta de la Ţela, sfidând norocul şi eternizând timpul.
Un alt vestigiu istoric important in comuna Bata , este satul Bulci ,
Situl arheologic ,,La Cetate” este localizat în satul Bulci, din comuna Bata, în spatele conacului Mocioni, pe malul Mureşului. Situl este compus dintr-o abaţie benedictină “Abas de Buls”- (sec. XIII – XVI) şi un castru roman care a aparţinut Legiunii XIII Gemina.
Istoric
Legiunea mercenarilor de elită a armatelor romane, a participat la multe evenimente cu renume în istoria cuceririlor Imperiului Roman. Majoritatea legiunilor romane aveau ca simbol taurul şi acvila, însă simbolul legiunii a XIII-a Gemina era leul. Acestei Legiuni îi revenea securizarea ţinutului cu potenţial aurifer. Istoria veche relevă faptul că de-a lungul Mureşului erau instalate detaşamente romane în staţiuni militare precum: Micia, Bulci, Sânicolaul Mare şi Cenad.
În perioada ocupaţiei romane, aici a funcţionat un castru roman care a aparţinut Legiunii a XIII-a Gemina. Din cărămizile castrului, inscripționate cu însemnele legiunii romane, a fost construită o mănăstire medievală.
Clădirea, ce datează din secolul al XIII-lea, reprezintă o abație romano-catolică zidită de călugării benedictini, fiind una dintre cele mai vechi și cele mai înstărite mănăstiri din regiunea Banatului. Ruinele acestei mănăstiri păstrează și astăzi urmele terasamentelor, precum și porţiuni ale fundaţiei în pământ.
Primul document în care se menţionează existenţa localităţii Bulci datează din anul 1225.
În jurul anului 1241, jafurile invadatorilor tătari au distrus multe mănăstiri din această parte a Banatului. Lângă zidurile mănăstirii, tătarii au purtat o serie de bătălii crâncene cu gărzile protectoare ale Abaţiei. În decursul existenţei sale, măreția mănăstirii şi bogăţia vistieriei bisericii au atras mulţi jefuitori, fie ei străini ori din vecinătate.
În urma bătăliilor avute cu tătarii, clădirea abaţiei din Bulci a fost refăcută prin mijlocirea episcopului “Bulcsu”, de la al cărui nume provine denumirea satului Bulci.
În decursul secolului al XVI-lea (1551-1552), Abaţia benedictină din Bulci este din nou supusă atacurilor otomane din Transilvania. Atacul armatelor turceşti devastează atât satul cât și locuitorii aproape în întregime. Supravieţuitorii s-au refugiat în alte localități de pe Valea Mureșului.
După retragerea călugărilor benedictini, au rămas în fruntea localităţii familiile Varadi, Ilyei, Rapolti şi Karay-Losonczy. Istoria locului relevă faptul că locuitorii din Bulci au fost nevoiţi să trăiască mai mult de un secol departe de satul lor natal, păstrând totuși credința lor catolică. Neavând însă preoţi catolici proprii, localnicii s-au apropiat de călugării din Radna.
La jumătatea secolului al XVIII-lea (1749), un călugăr catolic pe nume Berecky Hiarion, întemeiază noua localitate Bulci, căutând pe toţi descendenţii celor care au părăsit satul în timpul atacurilor turceşti. Cu această ocazie, noua comunitate va reconstrui vechea biserică catolică. În anul 1752, Bulciul era compus din 28 de familii stabile.
Curiozităţi
Localitatea Bulci a fost declarată parohie romano-catolică.
Potrivit documentelor rămase, localitatea Bulci s-a aflat în proprietatea familiei Varadi până la jumătatea secolului al XIII-lea, iar în anul 1664 intră în posesia familiei Janka.
În secolul XVIII localitatea trece sub jurisdicţia Regimului Regesc Maghiar, iar în anul 1838 devine proprietar al ţinutului, baronul Fechting Fechtenberg.
În 1858 apare în povestea Bulciului renumita familie nobiliară Mocsony.
În perioada ultimilor doi proprietari de pământ, Antoniu şi fiul său adoptiv Ionel Mocioni-Stârcea, conacul din Bulci a întreţinut o atmosferă intensă, în acest loc venind adesea la vânatoare regele Carol al II-lea de Hohenzollern, al cărui maestru de vânatoare era Antoniu. După 1940, au fost amenajate camere speciale pentru regina mamă Elena şi regele Mihai I.
În 1943, datorită lui Ionel Mocsony-Stârcea, familia regală a României va achiziţiona castelul contelui Huniady de la Săvârşin, situat în apropierea domeniilor Mocsony.
După turbulenţele din 1848, autoritatea austriacă a introdus limba germană în curicula şcolii şi a bisericii din Bulci. La finele secolului al XIX-lea, regimul maghiar a introdus la rândul său limba maghiară. Dar după atâtea reforme impuse de străini, în 1923 a fost reintrodusă limba română.
Cu prilejul săpăturilor arheologice începute în anul 1805, s-a găsit aici în anul 1817 un clopot de 260 kilograme, cu un sunet duios. Din ceea ce se ştie, clopotul a fost turnat de călugărul Dominic (Domokoş) în anul 1468. Clopotul a redevenit funcţional în Bulci până în anul 1865. În prezent poate fi vizitat la Muzeul Naţional din Budapesta. Legenda locală spune că vocea duioasă a clopotului i-a plăcut foarte mult şi regelui Ungariei Matei Corvin, care prefera pădurile Şoimoşului pentru vânătoare.
În urma revoluţiei din 1848, un general de soldaţi honvezi, pe numele său Gal Laszlo, fiind grav rănit, s-a refugiat în localitatea Bulci, unde a şi decedat. Monumentul său funerar, cioplit din marmură, se găseşte în centrul cimitirului din Bulci.
Conacul Mocsony de la Bulci a fost naţionalizat si transformat în 1949 în sediu al G.A.S. din localitate. Ulterior, aici a fost amenajat un preventoriu TBC, destinatie pe care o avea cu câţiva ani în urmă.
În șanțurile cetății au fost descoperite oseminte arse ale soldaţilor și ale cailor acestora.
În secolul al XIV-lea, mănăstirea devine un important pol de cultură, loc în care lucrau maeştri-copişti, datorită cărora s-a păstrat până în zilele noastre un Codice conținând texte ale istoricului roman Titus Livius.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Bata se ridică la 1.088 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.226 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (93,01%), cu o minoritate de romi (3,31%). Pentru 3,12% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (83,18%), dar există și minorități de penticostali (7,35%) și romano-catolici (5,7%). Pentru 3,12% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională